Berea artizanala pentru arhitecti – Ce bere cui se potriveste?
Sunt zeci de carti si articole geniale despre cum sa gasesti berea perfecta cu mancarea. The Brewmaster’s Table de Oliver Garrett daca vreti sa o incercati este interesanta si iti deschide ochii asupra posibilitatii de a potrivi perfect un fel de mancare cu una din miile de beri din lumea asta. Dar nu, nu o sa vorbesc despre asta, o sa vorbesc despre cum se potriveste berea prietenilor mei: motociclisti, restauratori de masini, medici, arhitecti, vanzatori de ceva, soferi sau ce sunt ei.
Voi incepe cu arhitectii. Asta pentru ca “mania” lor pentru pixeli perfecti in ceea ce creeaza ma fascineaza si ma irita in acelasi timp. Ii si vad pe prietenii mei arhitecti cum intra in camera cu un fular sic pe umar. Se aseaza pe scaun, scot pachetul de tutun sa-si faca o tigara si observa estetica locului. Construiesc ceva cu pasiune, cu simtul esteticului dar care sa treaca testul timpului.
Eu vad in 6 culori si am doua maini stangi. Imi inchipui cat de greu e sa ai si simtul esteticului si sa nici nu cada sandramaua pe tine la primul cutremur. In plus, munca lor este atat de publica, in ochii tuturor pe strada, incat rareori le este atribuita munca creativa in mod direct.
Eu in vad cam ca in poza asta de mai jos: scaune de designer, ferestre mari, lumina, un tablou modernist pe perete.
Asa ca arhitectilor le dedic berea care li se potriveste cel mai bine. Un stout.
Stout-ul este o bere neagra, corpolenta cu gust fin de cafea, ciocolata si cacao. Malt prajit, spuma fina pe care abia astepti sa o simti pe buze. Ce mai, o bere cu dichis.
Povestea stout-ului este si ea interesanta. Pe la 1600, stout-ul era varianta mai tare a Porter-ului – berea hamalilor din portul Londrei. Din berea hamalilor londonezi, la 1700 era preferata tarilor rusi, de unde si varietatea Russian Imperial Stout. Incetul cu incetul a devenit atat de populara incat au aparut mai multe varietati de stout: Dry Irish Stout, Oatmeal Stout, Milk Stout.
Corpolenta ca sa aiba valoare. Gust fin pentru estetica. Istoric regal. Ce spuneti, se potriveste?